Читать книгу: «Peatra din casă», страница 4

Pâlciu: Aferim… frumos de tot!.. Da cine-i, mă rog, turcul ist călare?

Franț: Îi Ali-Pașa.

Pâlciu: Cel care o tăiet volintirii?.. bre, bre!..

Zamfira: Tocmai… Poftești să vezi și d-ta, cucoane Nicule?

Pâlciu: Iar îl cuconești?.. Eu văd c-ai să-mi diochi flăcăul.

Nicu: (ia ghergheful și rămâne cu el în mână).

(Intră Marghiolița și după dînsa Ioana, purtând tablaua cu dulceți).

Zamfira: Adă aici, Ioano.

(Ioana merge cu tablaua d-ântăi la Pâlciu, pe urmă la Nicu și în sfîrșit la Franț, care nu ie dulceți. Marghiolița o urmează și dă paharele cu apă).

Pâlciu: (gustând dulcețile) Cu adevărat că-s minunate… Așa belte! (amestecând greu) Așa… bel… te. (în parte) Văleu, că mi s-o încleiet fălcile.

Marghiolița: Să-ți fie de bine.

Pâlciu: Să… rut… ochișo… orii.., fata… mea.

Zamfira: Poate că n-au coardă destulă!

Ioana: Da cum, Doamne iartă-mă! că de azi dimineață le ferb pe foc.

Zamfira: (căutând s-acopere vorba Ioanei, tușește) Poftești, cucoane Nicule? (în parte) Ei lasă, cioară, că-ți-oi rupe eu pliscul.

(Când vine tablaua dinaintea lui Nicu, el se scoală, pune ghergheful pe scaun și ie dulceți multe).

Marghiolița: (dându-i paharul) A vo suhe, monsiu Nicu.

Nicu: (înecându-se cu dulceți) Mersi… (tușește)

Pâlciu: Ce dracu! iar te-ai înecat, măi tălălău.

Leonil: (în parte) Moașa-n pod.

Nicu: (turburat, se pune peste gherghef și răsare îndată).

Pâlciu: Na, c-ai spart ghergheful? Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo!

Zamfira: (sculându-se) Nu-i nimica, nu-i nimica.

Marghiolița: (râde).

Nicu: (uitându-se la gherghef) Numai nasu-i spart, babacă.

Pâlciu: (sculându-se foarte supărat) Și poate că nu-i destul să spargi nasu lui Ali-Pașa?

Zamfira: Nu te supera, cucoane Grigori, că Marghiolița mai face și alți turci în ceealaltă odaie.

Pâlciu: Zău?.. Hai să-i videm. Nu poți crede cât mi-s de dragi Turcii… de lână.

Zamfira: Poftim, cucoane Grigori. Vii cu noi, monsiu Franț?

Franț: Bucuros.

(Pâlciu întră în stînga)

Zamfira: Marghiolițo, șezi cu cuconu Nicu. (încet Marghioliței) Nu uita să-i cânți marșul lui Napoleon. (se duce spre ușa din stânga și, pănă a nu ieși, zice încet lui Franț). Acum îi vreme de pus la cale… Să dai pricină de vorbă, monsiu Franț. (iese).

Franț: Las’ pe mine, cucoană Zamfiră. (iese).

Leonil: (În parte) Se duc să deschidă iarmarocul.

Scena XI

Leonil (în dulap), Marghiolița, Nicu.

Marghiolița: (după o mică tăcere) Monsiu Nicu…

Nicu: (cu jumătate de glas) Cheschevu madmuasel?

Marghiolița: Je vu pri… reste pe canape.

Nicu: (se pune pe un jilț) Pardon.

Marghiolița: (în parte, șezând pe canapea) Parcă nu prea știe franțuzește. (mică tăcere).

Leonil: (în parte) Ce pardon i-aș trage la ceafă.

Marghiolița: Monsiu Nicu, îți aduci aminte de notr anfans?

Nicu: Cheschevu?

Marghiolița: De notr anfans.

Nicu: Pardon.

Marghiolița: (în parte) Se vede că alte vorbe nu mai rupe. (tare) Vu parle franse, monsiu Nico?

Nicu: Parle, madmuasel.

Marghiolița: E bien… parlon înpreună.

Nicu: Parlon.

(Mică tăcere. Marghiolița se uită cu dragoste la Nicu, care coboară ochii, se sucește pe scaun și-și suflă nasul tare).

Marghiolița: N-ai fost la Paris, monsiu Nicu?

Nicu: Nu dar cât pe ce era să mă trimeată babacă.

Marghiolița: Și de ce nu te-o trimis?

Nicu: S-o temut să nu-mi perd legea și să mă-ntorc înapoi păgân.

Marghiolița: Numai pentru atâta?..

Nicu: I-o mai fost frică că m-oi face și eu ca Iorgu de la Sadagura.

Marghiolița: Păcat că te o giudecat așa de rău!.. Dacă mergeai la Paris, videai teatruri… învățai să gioci polca; auziai opere frumoase… marșul lui Napoleon… Cunoști marșul lui Napoleon, monsiu Nicu?

Nicu: L-am auzit odată din cobza lui Barbu.

Marghiolița: Îi tare frumoși Eu îl știu.

Nicu: Din cobză?

Marghiolița: Ba din ghitara… Ha, ha, ha!.. auzi?.. din cobză?

Nicu: Barbu te-o învățat?

Marghiolița: Cine?.. Barbu?.. Ha, ha, ha!..

Nicu: (în parte) Am scăpat vr’o gogomănie… Ia s-o dreg. (tare) Mata, duducă, trebue să-l cânți negreșit mai bine decât Barbu, și dacă ai vrea…

Marghiolița: Vrei să-l auzi? (se scoală și merge să iee ghitara).

Nicu: Ce se potrivește!.. pardon madmuazel. (se răpede s-aducă ghitara, o ie în mână și o cearcă) Da… bună ghitară! (rupe o strună) Tronc! (rămâne înpetrit).

Marghiolița: (supărată) Na!.. Pas acum de-i mai cântă marșul lui Napoleon.

Nicu: (după o mică tăcere) Să-mi plesnească ochii, dacă am vrut s-o rup… Pardon de iertăciune, duducă.

Marghiolița: Ba nu; nu vreu să te iert, pană nu-i face ce ți-oi zice eu.

Nicu: Ce poroncești?

Marghiolița: Poroncesc să-mi cânți o romanță.

Nicu: (rușinându-se) Da… zău! nu știu să cânt.

Marghiolița: Nu te cred.

Nicu: Doar să-ți cânt de dragoste.

Leonil: (în parte) Auzit-ai Pâlciu cum se obrăznicește!

Nicu: Să-ți cânt de dragoste, duducă?

Marghiolița: (coborând ochii) Cântă.

(Nicu își drege glasul; începe dar nu nimerește tonul. După câteva încercări el cântă pe aria: Cumetriță dragă, ș.c.l.)

 
Ori cine trăește
Pe Amor slăvește;
Ori care jivină
De amor suspină!
Gâscășoara gâgâește,
Rățișoara hăcăește,
Stăncușoara cârâește,
Harmasarul nechezește
Motănașul miorlăește,
Cucoșul codcodăcește…
Și eu, plin de jale, iți rostesc matale:
Duducuță dragă,
S-a trecut de șagă!
 

Marghiolița: Ha, ha, ha.

Leonil: Ha, ha, ha.

Nicu: Dec!.. (se uită cu mirare la Marghiolița ș-apoi începe și el a rîde tare).